Şi dacă te cuprinde-un dor De-a ta copilărie Întoarce-te iar în pridvor Pe ulița târzie... De-ai vrea să fii din nou copil S-alergi pe-afară fluierând Să zburzi sau să te-aşezi tiptil Privirea mamei măsurând Coboară iar pe-aceeaşi stradă Cu-atâtea amintiri Din colbul serilor de vară Renasc în tine dulci trăiri... Şi dacă te cuprinde-un dor De-atunci, de-al dimineții răsărit Pe când bunica iți cerea un ajutor Şi mirosea a ploaie sau a fân cosit, Aleargă iară la izvor în zori de zi Sau mergi să bei de la fântână, Pe-aceeaşi bancă să te aşezi şi-oi auzi Ecouri dinspre ieri de voie bună... Şi dacă te cuprinde-un dor De serile cu lună Când câinii tot lătrau de zor Târziu în noapte pe la stână Aprinde lampa cu lumina ei plăpândă Şi focu-n vatra vremii să trosnească Din scânteieri răsare-o rază blândă Nestinsul dor să-ți potolească. Şi dacă te cuprinde-un dor De zile de altădată Să-ți aminteşti că totu-i trecător Şi să te bucuri azi de clipa ce ți-e dată. Căci tot ce-a fost cândva S-a scurs încet în noapte Un vis frumos rămâne-n amintirea ta Încătuşat departe...