La ceas târziu, când noaptea-şi cerne clipa solitară,
Şi îmi dezbracă gândul de cuvinte-n freamăt lin,
Se zbate rima-ntre metafore în călimară,
Să toarne din condei pe coală dulcele venin.
Când slova îşi cântă drumul în şoapte-nlănțuite,
Şi-atinge corzi de suflete cu blânde adieri,
Înmuguresc pe ram de gând o mie de cuvinte,
Să mistuie în versuri dulci flămândele tăceri.
S-au rătăcit şi lacrimi prea trudite printre rânduri,
Să spună cu durere-n taină-al inimii oftat...
Suspine, bucurii, speranțe rupte din adâncuri,
Trăiri culese printre ani şi puse la presat...
Atâtea visuri adunate în fiorul blând de primăvară,
În ochii plini de strălucire sau întrebători,
Se risipesc vibrând printre poeme de o frumusețe rară,
Şi ne zâmbesc şăgalnic dintre file uneori.
S-au strâns tristeți şi doruri multe-n vers cu armonie,
Şi sunt atât de multe-n lume că rămâi şocat...
Cuvintele nu se sfârşesc nicicum, oricât s-ar scrie,
De parcă viața-n poezie azi s-ar fi mutat.
Violeta Andrei Stoicescu 