Singurătate

În după amiaza vieții  
singurătatea îşi trage oblonul tăcerii
peste fereastra de vise.
Un vaiet subțire de vioară
plânge tristețea paşilor plecați...
Fioruri blânde sting candele pe-afară.
Pietrele aruncă priviri reci
pe potecile umblărilor de altă dată.
Întind mâini de dor spre trecut
căutând vreun ecou de nostalgie  
prin atâtea trăiri ce-am avut.
Las dorul să se stingă 
pe podeaua ațipirii
sădind în locul lui iluzii,
şi-adorm 
sub învelişul neliniştit al tristeții
împletit din încărunțitele amintiri. 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s