Îți aminteşti?

Îți aminteşti de serile de altădată?
Sub clar de lună împreună-n taină ne-adunam,
Stăteam pe drum până târziu, chiar noaptea toată
Şi-atâtea întâmplări şi-atâtea doruri depănam...  
 
Îți aminteşti de pâinea-aceea coaptă-n vatră?
Aroma ei parcă şi-acum pe buze o mai simt...
Bunica ne-mpărțea la toți câte-o bucată
Şi alergam apoi la joacă până-n asfințit.  
 
Îți aminteşti de calea-ngustă spre fântână,
Pe care-n fiecare dimineață alergam?
De apa rece, limpede şi atât de bună,
Din vadra ce-o-nclinam şi cu nesaț mereu sorbeam?

Îți aminteşti când turmele, trecând pe stradă,
Porneau în zori iar câinii-n urmă se-auzeau lătrând?
Când se-ntorceau agale seara în ogradă,
Un nor de praf, imens şi alb, în urma lor lăsând?  
 
Îți aminteşti de vechea noastră ulicioară,
Unde stăteau bătrânii la taclale pe-nserat,
Chemându-ne pentru a nu ştiu câta oară,
Să ne-ndreptăm spre casă înainte de-nnoptat?
 
Îți aminteşti de zilele târzii de vară,
Când soarele uita să mai coboare spre zenit?
De iernile când prea curând se făcea seară
Şi satul sub zăpezi dormea aşa de liniştit?  
 
Se scurge-ncet în fald nepăsare timpul
Iar noi culegem lacrimi sub destinul amurgit,
Rătăcitori şi obositi prin anotimpul
Ce plouă cu tăcere peste suflet desfrunzit