Aud paşii timpului în scurgerea lui prin venele pământului, şi vântul plânge risipind suspine pe la porți... De înghețul inimii ce-ncătuşează dorințe troienite printre vremuri, se moare încă absurd. Întind mâna să cuprind raza de soare ce mă invită timidă la visare... Apoi o-mpart pe la ferestre, s-aprind cu ea pe rând calde lumini la fiecare. Cer timpului plecat să mă învețe cum să topesc ghețarii inimii. Iar el răspunde simplu: "Cu blândețe!"
Violeta Andrei Stoicescu 