Suflet înghețat

Aud paşii timpului
în scurgerea lui  
prin venele pământului,
şi vântul plânge  
risipind suspine pe la porți...
De înghețul inimii 
ce-ncătuşează dorințe troienite 
printre vremuri,
se moare încă absurd.
Întind mâna 
să cuprind raza de soare  
ce mă invită timidă 
la visare...
Apoi o-mpart pe la ferestre,
s-aprind cu ea pe rând
calde lumini 
la fiecare.
Cer timpului plecat 
să mă învețe
cum să topesc ghețarii inimii.
Iar el răspunde simplu:
"Cu blândețe!" 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s