„Departe sunt de tine și singur lângă foc”
Tristețea mă-nfăşoară în fald de nenoroc.
Cu gene ostenite, la umbra unui vis,
Mi-apari ca o nălucă pierdută în abis.
Şi-aud cum geme vântul prin noapte obosit,
Ecou de şoapte-mi toarnă în suflet viscolit.
Mă pierd în ațipire şi mă trezesc plângând,
Să-mi odihnesc iubirea la margine de gând.
O mângâiere-albastră venită din neant
Să-mi risipească dorul cu gestu-i elegant,
Îmi rătăceşte visul în largul necuprins
Şi în delirul nopții-l împrăştie învins.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare