Sub pleoapa lunii

Rătăcesc pe aleea
pe care amurgul
alungă ultimul vers al zilei...
Zburând printre umbre,
o săgeată de foc
străpunge orizontul
lăsând în urmă
flăcările apusului...
Îmi caut drumul
spre casă
printre ruinele clipelor ucise...
Zefirul
îmi mângâie sufletul
pictând acorduri de seară
pe portativul albastru
al cerului.
Mă aşez
sub pleoapa lunii
să ascult tăcerea pietrelor
sub apăsarea întunericului.
Târziul îşi face loc
acoperindu-mă cu mantia nopții...
O altă zi
dispare în neant...
Şi-adorm
cuprins de vraja clipei
surprinse în flagrant...

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s