Când totu-mparți la doi

Să nu te temi de umbră niciodată,
Nici de-ntuneric, nici de vânt sau nori,
Când bolta cerului întunecată
Îți cerne-n suflet neguri uneori...

Să nu te temi când zilele par grele,
Şi nici când nopțile îți sunt pustii...
Te port mereu în gândurile mele
Şi-n vis te chem aproape să îmi fii.

Să nu te temi când picurii de ploaie
Sub geana-ți tristă-n lacrimi se prefac
Şi pe obraz ți-alunecă-n şuvoaie...
Furtunile dispar apoi... şi tac.

Să nu te temi, căci bolta se-nsenină,
Te-aştept pe-aleea verde cu trifoi,
Când zorii scaldă zarea în lumină,
Că-i mai uşor când totu-mparți la doi.

Să nu te temi de-a vieții grea povară,
Ți-am pregătit popas şi adăpost,
Şi îți şoptesc a nu ştiu câta oară:
Nu-fie teamă! Ştii? Chiar n-are rost...