Kintsugi

Erai cândva un vas de cinste
Ce din vitrină mă privea...
Iar raza soarelui, cuminte,
În străluciri te-nvăluia. 

Dar într-o zi, aşa, deodată,
Un vânt puternic, nemilos,
Ți-a înghițit lumina toată
Şi cioburi te-a făcut pe jos.... 

Apoi, o mână nevăzută
Încet, încet te-a ridicat,
Ciob lângă ciob, unind alături
Din porțelanul delicat, 

Te-a transformat cu măiestrie 
Într-un vas fin, chiar unicat,
Iar rănile cu gingăşie
În fir de aur ți-a legat. 

Şi îmbrăcat acum de gală,
Eşti parcă mult mai elegant...
Nu mai incape indoială
Că eşti de-a dreptul fascinant!

Kintsugi – definiție: https://g.co/kgs/oLx8N4