Zâmbet de primăvară

La răscrucea dintre vremuri,
adieri de vânt polar,
bat în geam
şi se avântă-n depărtări.
Apoi dispar...
Peste deal, din flori mărunte,
un covor s-a aşternut.
Geru-şi strânge pleata sură
şi se face nevăzut.
De sub nea, timid, răsare
ghiocelul alb, curat,
să-l păstrez apoi cuminte
printre file la presat.
Peste lac, câte un nufăr,
zgribulit, zâmbeşte iar.
Din târziu, c-o mângâiere,
raze calde-acum răsar.
Ca un vers de poezie
prins în piept cu fir de dor,
s-a-mpletit cu nostalgie,
martie-ntr-un mărțişor.
În fiorul ce se-ascunde-n
firul ierbii cu oftat,
primăvara se întoarce
printre noi,
nu ne-a uitat!