Inimă pustie

Mi-am împletit din gânduri azi, cu nostalgie,
Cărări de dor spre anii de demult.
În inimă se zbate-o clipă prea pustie,
Cu tresăriri de şoapte şi tumult... 

Mă-ntorc încet, tăcut, pe drumul de-altădată,
În prag pe mama nu o mai zăresc,
Tărâmul cald, de vis, ce m-aştepta odată,
În amintire-acum îl retrăiesc... 

Mi-e dor de satul vechi, cu coame verzi, abrupte,
De boarea ce-o simțeam în asfințit...
Sunt vise dulci ce dintr-un basm parc-au fost rupte
Şi risipite-n clipa ce-a pierit... 

Cu pasul ostenit de trista-nsingurare,
Când lacrimi nu mai sunt de-atâta plâns,
M-aşez pe-aceeaşi prispă şi absența-ți doare,
Câte trăiri cu tine-aici am strâns...

O, cât de mult aş vrea în pragul casei, mamă,
Să mă priveşti cu ochii tăi senini,
S-aud din nou cum glasul tău în zori mă cheamă,
Cu mângâieri durerea să-mi alini... 

E-aşa de tristă lumea asta fără tine,
Te port mereu în suflet c-un fior...
Să-ți spun cât te iubesc, cuvinte-s prea puține,
Mi-e dor de tine azi, mi-e-aşa de dor...