Lumini şi umbre

După-amiaza moare încet
înfăşurată în propria-i tristețe
sub mângâierile indiferente 
ale întunericului
ce alungă cu mişcări reci
încă o zi.
Apuc ultima rază de soare 
şi îmi umplu cu ea privirea,
înainte să piară 
în apusul însângerat.
Cerul se varsă în valuri de plumb
peste marea frământată 
în adiere de vânt.
Umbre înalte 
se prăbuşesc la pământ
trezind verdele ațipit al ierbii...
Un abur dulce, ca o părere,
aşterne liniştea 
peste pleoapele zilei 
obosite de lumină.
Câteva păsări 
se ceartă în dialoguri mute 
grăbindu-şi aripa spre cuib.
Deodată, 
prin crăpăturile cerului,
un fulger răneşte aerul 
despicănd întunericul 
spre pământ.
Lacrimi albastre se preling uşor
pe genele nopții
limpezind potecile târziului...
Vântul bate pe la porți 
şi fuge, 
lăsând urme de cioburi 
şi crengi uscate.
Ziua se luptă cu noaptea 
aruncând săgeți de lumini şi umbre...
Suspine reci se furişează
printre nemişcatele pietre,
în timp ce îmi adun cenuşa gândurilor
într-un vers de seară.
Ziua ucisă dispare în neant
implorând zorii 
să salveze dimineața...