Apăsare

Cu durere-adîncă marea vrea pămîntul să-l răstoarne”
Vântul modelează valuri în gigantice mormane
Frământat de apăsare, rătăcind pe-un vechi catarg
Mă scufund în disperare, sunt pierdut aici în larg... 
 
Nori de plumb aruncă-n noapte picuri reci din neguri coapte
Freamătul răscolitor mă îmbie spre departe
Din dureri îmi împletesc aripi ca să pot să zbor
Sunt prea singur şi prea trist, prin furtuni rătăcitor. 
 
Dar de-odată-n depărtare se iveşte o sclipire
Şi din raza de lumină-nmugureşte-o tresărire
Sufletu-mi se-nseninează, norii fug şi valul tace
Marea-şi potoleste-adâncul şi iar linişte se face... 

*Primul vers este citat din Mihai Eminescu.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s