Sărutul ploii

Îmi odihnesc tăcerea în picurii de ploaie
Când norii-şi plâng încet tristețile-n amurg.
În şoapta-mi nerostită ascund poveri greoaie,
Sub geana-mi obosită lacrimi repezi curg... 

O tristă simfonie, nelinişti îmi strecoară
În nesfârşitul vals al stropilor grăbiți...
Plouă mărunt în labirint de suflet şi afară,
Şi paşii-mi port tăcut spre nicăieri, cuminți... 

Un foşnet lin se-aşterne în spațiul dintre gânduri,
Ascult uimit durerea dorului vorbind...
Săgeți de foc aruncă un fulger rânduri, rânduri,
De întuneric noaptea-n goană jefuind. 

Las picurii să cadă c-o dulce sărutare,
Solfegiul ploii-mi fuge năvalnic pe obraz,
Iar cerul prea trudit de atâta frământare,
Măcar o clipă ar cere norilor răgaz...