Amurg de noiembrie

În hoinăritul orelor târzii
pe potecile înguste 
ale vremii
amurgul
se prăvăleşte-n eşarfe aurii
peste sufletu-mi
însingurat.
Mă acopăr cu frunze 
de frigul colțuros 
de noiembrie.
Se strâng dorurile
să facă cuib toamnei,
le aud netăcerea...
Departe vuieşte ecou 
de furtună
şi tună.
O ultimă rază 
își face drum 
spre apus
invitând întunericul 
să sfâșie orizontul
însângerat…
E liniște.
S-a înnoptat.