Ecou de poezie

„Pe valurile vremii, ca boabele de spume”
Ce se topesc în mare, la margine de lume,
Plutesc uşor acorduri în zorii dimineții
În vers de poezie ce-au scris cândva poeții.

Se-aude-n depărtare un vaiet de vioară,
Aceeaşi melodie a nu ştiu câta oară…
Şi-aş mai rămâne-o clipă s-ascult cum plânge vântul,
Când lacrima-mi trădează cu-o tresărire gândul.

M-aş aşeza pe bancă, sub teiul de-altădată,
Când luna plimbă raze prin noaptea-ntunecată,
Să desluşesc misterul luceafătului rece
La ceas de înserare, când ziua dă să plece.

S-a înnoptat în suflet, s-a rătăcit lumina,
Şi peste amintire se-aşterne-ncet rugina,
Mai zăbovesc o clipă în asfințitul vieții,
S-ascult ecou de slovă ce ne-au lăsat poeții.