Pe-o margine de lună

„Lîngă lacul care-n tremur somnoros şi lin se bate”
Plânge salcia pletoasă, dorul, cu priviri plecate.
Doarme codrul şi prin luncă cerul cerne-n taină-o noapte
Stau pe-o margine de lună pribegind departe.

Pe cărarea spre făntână umbre negre, alungite
Se înclină somnoroase la pământ dezamăgite.
Vântul suie-ncetişor printre frunze zgribulite
Frământând pe cer un nor cu mişcări trudite.

Peste sat se lasă noapte împletind tăceri din şoapte
Plete albe-şi desfăşoară luna pe neaşteptate.
Din sclipiri de stele-adun raze reci însingurate
Ca să-mi țes din amintiri pribegii uitate.

Ninge-o linişte din cer, nu se-aud nici câini la stână,
Din târziu se naşte-un dor s-alergăm din nou de mână…
Cufundată în visare şi pe-acelaşi colț de lună
Mă strecor uşor în somn. Noapte bună!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s