Paşi prin grădina vieții

Mai lasă-mi, viață,-n cale primăvara
Cu muguri de speranță şi senin,
Cu ramul care-şi scutură povara
Să mângâie-al pământului suspin!

Mai toarnă-mi din a florilor culoare,
Mai lasă-mi zâmbetul diamantin
Al clipelor ce trec spre neuitare
Şi-mbracă-n strălucire-al meu destin!

Să ningă cu petale de lumină
Ca-ntr-un Eden pe suflet aşezat,
Când se strecoară în a mea grădină
Un vis, un plâns, un dor sau un oftat...

Din tot ce-a fost a mai rămas o floare,
Iar eu abia acuma înțeleg
Că orice zi e-o nouă sărbătoare...
Dă-mi, viață, timpul înapoi... întreg!