Pădurea mea…

Îmi eşti aşa frumoasă azi, pădure,
Cu ramul primenit în verde viu...
Sub despletiri de vânt cu aripi sure,
M-aşez în poala ta, un vers să scriu...

Mă copleşesc aducerile-aminte,
Copacii mă privesc cu ochi senini,
Vin fluturi albi în zbor să mă alinte,
Prin labirint de umbre şi lumini.

Se-aude-un freamăt lin în depărtare,
Un susur blând... şoptind răscolitor...
Cu pas neliniştit trec căprioare,
Să-şi potolească setea la izvor.

Se-ntorc pe rând să-mi dea binețe cerbii,
Se cerne-n taină clipa spre-nserat
Şi simt pe glezna mea sărutul ierbii,
Ca un balsam pe rană picurat.

Aici, în raiul tău, e-aşa răcoare...
Eşti muza mea-n amurgul sângeriu
Şi-ți simt nepământeasca-mbrățişare,
Ce-nviorează sufletu-mi pustiu.

Foşneşte-a doină frunza tremurândă,
M-atinge-n treacăt, tandru, un fior...
Pădurea mea, de tine-am fost flămândă
Şi-n piept am adunat atâta dor...