Plouă

Plouă-n frunze, plouă plin,
Pictural, foşnind cantabil,
Plouă-n ropot libertin,
Incolor, interminabil.

Plouă cinic, plouă mult,
Implacabil, plouă-a jale,
Plouă cum ploua demult,
Îndesat şi în rafale.

Plouă trist, bacovian,
Patogen, şi grav, şi rece,
Plouă-n stil diluvian,
Într-o zi... cât plouă-n zece.

Plouă fad, mărunt şi des,
Plouă lung, fără-ncetare,
Şi la munte şi la şes,
Plouă-ntruna, a-ntomnare.

Peste vârfuri, printre brazi, 
S-au pornit din cer izvoare...
Totuşi... chiar de plouă azi,
Mâine va fi iarăşi soare.

Lasă un comentariu