Iubeşte-mă!

Iubeşte-mă când pomii dau în floare,
Cu gingăşia florilor de mai...
Atinge-mi inima c-o-mbrățişare,
Să înflorească-n ea un colț de rai!

Iubeşte-mă când neaua e aproape,
Când bate vântul sau când norii plâng,
Alunecă-mi în nopți târzii sub pleoape,
Când umbre negre-n calea mea se frâng!

Iubeşte-mă ca într-un vis de vară...
Şi miercuri, şi duminică, şi joi,
Iubeşte-mă din zori şi până-nseară,
Când plouă a-ntomnare peste noi!

Lasă un comentariu