A înmugurit tăcerea prin pădurea de aramă, S-au prins frunzele în horă, troienind cărări de dor... Toamna-şi țese, cu migală, mult râvnita ei maramă Murmurând, a-nsingurare, sub o lacrimă de nor. Freamătă a doină vântul, plânge-n mi bemol vioara, Timpu-ncetineşte pasul şi se scurge mai domol... Fără nicio îndoială, mi-au furat cocorii vara Şi-au lăsat în urmă codrul zdrențuit, pustiu şi gol... Mi-a rămas un colț de zare care-mi jăruie ființa Cu-o fărâmă de lumină din amurgul sângeriu... Cuibărită-n poala vremii îmi agăț de cer dorința Să văd iar natura-ntreagă primenită-n verde viu...
Violeta Andrei Stoicescu 