Flămânde nostalgii îmi răscolesc tăcerea, Târziul se revarsă-n talazuri de-ntuneric, O stea sărută-albastrul ce-mi leagănă şederea Şi-n faldul nopții mele se-amestecă himeric... Din colțul meu de lume, mă-ntorc spre casă tată, Prin haosul uitării adun frânturi de vise, Te caut cu privirea, la fel ca altădată, Dar... mi-a rămas doar umbra cuvintelor nescrise. Am adunat în suflet trăiri imaculate Atâtea amintiri ce-am strâns din alte ere, Mă-ntorc spre casă, tată, mi-s dorurile toate Udate pe furiş cu lacrimi efemere. Străbat aceleaşi drumuri şi mă cuprind fiorii, O strângere de mână, o ultimă chemare... Mă-ntorc spre casă, tată, mă-norc la braț cu zorii, La vadul unde anii s-au scurs spre neuitare.
Violeta Andrei Stoicescu 