E MIEZ DE TOAMNĂ

Mă cheamă liniștea-nserării
Sub ploaia frunzelor ce cad…
Să sorb din cupa întomnării,
În timp ce pe cenușa zării,
Alunecă sclipiri de jad.

E-atâta farmec și culoare,
Se țes covoare policrome,
Pădurea-i toată o splendoare…
Și mă cufund ca-ntr-o visare
Într-un subtil melanj de-arome.

E toamnă-n inimă la mine,
Mă răscoleşte-un dor pribeag,
E miez de toamnă, dar mi-e bine,
E toamnă pe poteci alpine
Și… Doamne, cât îmi e de drag!