AU ÎNFLORIT SALCÂMII

Au înflorit salcâmii...
Sub crengile lor,
uitarea se destramă în palide petale,
iar gândurile își țes aripi
din boabele de rouă
ce cad din cer, fără glas.

Au înflorit salcâmii... 
Pe tăceri uitate,
umbre lungi se risipesc
spre alte vremi,
unde timpu-i doar un dans al luminii.

Vântul se plimbă 
ca un bătrân, fără grabă,
atinge umerii crengilor
și pleacă grăbit
într-un alt anotimp.

Au înflorit salcâmii, 
dar cine să-i vadă,
când privirile
sunt plecate 
spre cenușa zilei de ieri?

Au înflorit salcâmii, 
doar ploaia le soarbe parfumul uitat,
doar noaptea le fură taina albă,
doar vântul le duce visarea departe.

Au înflorit salcâmii 
și nimeni nu știe
dacă e primăvară sau doar o clipă
care ne-a fost dată să o trăim
între două tăceri.

Mă întreb 
dacă și noi am înflorit vreodată
așa, fără teamă,
fără să ne fie dor de rădăcini,
fără să ne doară primăvara...