Se-aud abia-n surdină clopotele-n burg,
A-ncărunțit pământul sub zăpezi astrale...
E ora când rănite umbre, în amurg,
Dantele fine, de mătase-şi cos pe poale.
O albă liniște se cuibărește-n gând,
Când ninge-n noapte cu fulgi leneși a visare...
Când se coboară-n falduri norii rând pe rând,
Iar pe la porți se strâng nămeții în fuioare.
Se-aud tot în surdină clopotele-n burg,
Foșnesc în mine-atâtea ierni, cândva învinse...
La vadul unde clipele încet se scurg,
Mă poartă pasul pe poteci, de vremuri, ninse.
Violeta Andrei Stoicescu 