Toamna coboară încet,
ca un freamăt de gând
pe poteci de amintire...
Frunzele dansează fără grabă
o coregrafie veche
pe care vântul
o știe pe de rost.
Cocorii își scriu pe cer plecarea,
iar lumina se agață de vârfurile copacilor,
tremurând ca un vis pe jumătate uitat.
Miroase a ploaie,
a gutui coapte și a timp ce se destramă
într-o simfonie de culori.
Pe străzi, frunzele murmură
povești de demult...
În toamna asta,
totul pare să îmbătrânească frumos,
precum o scrisoare veche
rămasă între paginile unei cărți.
Violeta Andrei Stoicescu 