De-o vreme, iernile-s mai calde
şi nu mai ninge cum ningea,
Cu file smulse din poveste,
ca în copilăria mea...
Nici crivățul nu mai vuiește
sub valsul fulgilor de nea,
Ci-abia m-atinge blând pe tâmple
cu mângâieri de catifea.
Mai lasă-mi, Doamne, anotimpul
cu viscol alb şi reci ninsori,
Să cearnă ca la începuturi,
șoptit, din seară până-n zori!
S-aud cum scârțâie omătul
sub talpa nopților pustii...
Şi-Ți dau la schimb o altă iarnă:
iarna zăpezilor târzii!
Violeta Andrei Stoicescu 