Frământare

De dincolo de măşti vorbesc atâtea necuvinte,
Tristeți flămânde-și urcă veninul în priviri
Se ofilesc în umbră surâsuri necitite,
Când printre şoapte goale te costă să respiri… 

Din zilele ce se topesc rămân doar uşi închise,
Sub plumbu-nsingurării se zbate-un dor nomad,
Când inima-ți prepară un vas de seri ucise,
Ce sublimate-n lacrimi alunecă și cad… 

S-au strâns atâtea ere fără o-mbrățişare,
Iar crinii şi-au drenat sub mări parfumul lor,
Își plânge azi și mierea pierduta ei savoare,
Ni se ascund bătrânii sub scrumul vremilor. 

Visăm la ziua când cuvintele vor trece vama,
Şi-or dispărea-n neant aceste hâde măşti,
Dar până s-o topi sub crucea nopții teama,
Normalitate, ne-ntrebăm pe unde eşti?