Apusul îmi pictează umbre calde topind uşor înghețul inimii. În depărtare văd cum orizontul arde iar cerul plânge-n taină lacrimi ruginii. În istovirea serilor de toamnă mă-ntreb: oare din frunze pot să-mi țes în suflet bucurii? În anotimpul sufletului rece, în după amiaza vieții cu suspin nelinişti noi se-aprind şi simt cum vremea trece şi-un dor nebun de viață mă-nfăşoară lin...
Violeta Andrei Stoicescu 