"Bolnavi de speranță, aşteptăm întruna", Ne hrănim cu vise sub povara grea... Prindem câte-o rază când se-aprinde luna Şi ne țesem aripi noi din colb de stea. Din clepsidra vieții clipa-ncet dispare, Ca un abur piere tot ce-a mai rămas... Dar speranța-n suflet e nemuritoare, Ea rămâne până-n cel din urmă ceas. Rătăcim adesea prin furtuni uitate... Dincolo de nori e-al păcii curcubeu Care ne-aminteşte azi că peste toate, Flacăra speranței e doar Dumnezeu. *Primul vers este citat din Emil Cioran.
Violeta Andrei Stoicescu 