Gând rebel

Într-o lume prea grăbită,
De tumult învăluită,
Mă opresc din vreme-n vreme
Să ascult cum vântul geme... 

Gânduri mii se zbat în minte,
Toarnă şoapte în cuvinte
Şi le-alungă-n veşnicie
Îmbrăcate-n fantezie. 

Hoinărind la întâmplare
Se amestecă în zare
Şi pornesc la pas cu visul,
Străbătând întreg abisul. 

Dar deodată vântul tace
Iar în gând coboară pace
Risipind a minții ceață
Şi renaşte-un dor de viață.

Roua strânsă-ntr-o petală,
Sufletul trudit îmi spală
Şi-l mângâie cu sfială
Murmurând acea zicală:
„Gânduri multe fără treabă,
Dovedesc o minte slabă.”