Mi-e sufletul fereastră către cer În care se-oglindeşte-n zori seninul... Chiar dacă noaptea-n straie de mister, Îmi mai umbreşte uneori destinul. Mi-e sufletul fereastră către cer, În care bat furtuni când dorul doare, Când pasul rătăcit şi prea stingher, Se poticneşte-adesea pe cărare... Mi-e sufletul fereastră către cer, Prin care intră raza de lumină Trimisă ca un tainic mesager, Să-mi fie far în seri cu lună plină. Mi-e sufletul fereastră către cer, Prin care mă strecor ca-ntr-o poveste, Să pot cuprinde timpul efemer, Să-ntorc din drum ce-a fost şi nu mai este. Mi-e sufletul fereastră către vis, Fără de care viața-ar fi pustie, Un vis cu rădăcini în Paradis, Un vis născut din dor de veşnicie.
Violeta Andrei Stoicescu 