Pe-un colț uitat de lume mi-am aşezat cuminte, La umbra fericirii, între real şi vis, Grădina mea cu doruri şi visuri ne-mplinite Să-mi înflorească-n cale c-un nou destin, rescris. Şi i-am pavat aleea cu stropi de reverie, I-am agățat deasupra albastrul necuprins, Să nu-mi mai pară bolta anostă, cenuşie, Pe cerul dimineții, un soare i-am aprins. Dar am cules amarul în boabele de rouă, Frânturi de fericire mi-au nins printre dureri, Am adunat iluzii cu mâinile-amândouă Şi-am strâns în suflet toamne şi ierni şi primăveri.... Mi-s tălpile-obosite de-atâta alergare Iar sufletul mi-e rană şi-aproape s-a -nnoptat, Cu freamăt, în grădină se-ntoarce-o dulce boare Ce-n muguri de speranță preschimbă-al meu oftat. Am vrut să-mi țes povestea din zâmbet şi culoare, Să-mi fac poteci prin noapte din străluciri de stea, Şi-am înteles că-n viață, după furtuni răsare Un curcubeu al păcii chiar şi-n grădina mea.
Violeta Andrei Stoicescu 