E toamnă peste toamna mea

Pe-al nopții cer cu gene plumbuite,
Mi-agăț dorința într-un colț de stea.
Înrourate, clipele cernite,
Îmbătrânesc lumini sub pleoapa-mi grea. 

A-ncărunțit culoarea în petale,
Copacii-şi plâng destinul amurgit,
Când toamna-şi toarnă mirul în pocale,
Şi-a ei savoare-n suflet desfrunzit. 

Se ceartă vântul cu-ale serii umbre,
Foşnind în trena-i falduri brumării,
Lumina se destramă-n neguri sumbre,
Brodate-n tivul frunzei arămii... 

Şi port în mine-o teamă de-nserare,
Bat clopotele-a jale-nnăbuşit...
Ca un balsam pe rana care doare
Cad stropi de ploaie-n verdele strivit. 

Penelul toamnei poartă o poveste,
Ce-ascunde-un dor de viață nerostit,
Un dor de tot ce-a fost şi nu mai este,
Prin veştede-anotimpuri potopit.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s