Uneori îmi descalț sufletul să umble tiptil pe nisipul cald al viselor printre urme şi umbre... M-aşez pe-un colț de reverie s-ascult ecoul ce desparte tăcerea-n silabe... Mi-aştern un pat din doruri, şi mă-nvelesc cu rime-n culori de fantezie ce curg apoi în slove pe coala de hârtie... Uneori îmi descalț sufletul să umble tiptil pe nisipul cald al viselor printre urme şi umbre... M-aşez pe-un colț de reverie s-ascult cum şoapta-ntârziată dictează-ncet condeiului să scrie, în timp ce clipa se prelinge-n picături de poezie...