Ecoul silabei

Uneori
îmi descalț sufletul
să umble tiptil
pe nisipul cald 
al viselor
printre urme şi umbre... 

M-aşez pe-un colț 
de reverie
s-ascult
ecoul 
ce desparte 
tăcerea-n silabe... 

Mi-aştern 
un pat din doruri,
şi mă-nvelesc 
cu rime-n culori de fantezie
ce curg apoi în slove
pe coala de hârtie... 

Uneori
îmi descalț sufletul
să umble tiptil
pe nisipul cald 
al viselor
printre urme şi umbre... 

M-aşez pe-un colț 
de reverie
s-ascult
cum şoapta-ntârziată
dictează-ncet
condeiului să scrie,
în timp ce clipa
se prelinge-n picături
de poezie...