În poala-nserării

Păşind pe covor de lumini selenare,
Târziul coboară-n cascade de-albastru.
Clipesc prin unghere, timid, felinare
Şi-n poala-nserării mijeşte un astru. 

Cresc umbre-alungite în foşnet de şoapte
Şi-un dangăt prelung, frânt sub negura deasă,
Dispare-n neant pe-o felie de noapte,
Când luna tresare din vis, somnoroasă. 

Cad cioburi de gând peste nude cuvinte,
Curg rime-n silabe sortite uitării...
Condeiul adoarme pe-o coală cuminte
Şi ninge-o tăcere pe tâmpla visării...