Renaştem din poeme

Zburăm cu albe aripi înspre galaxii,
Tot rătăcind purtați prin lumi boeme,
Cu gândul legănat de-albastre insomnii,
Ce-şi picură amarul în poeme. 

Şoptiri de suflet toarnă în taină din abis,
Prin călimări, silabele rămase,
Când muza reapare între somn şi vis,
Înveşmântată-n straie de mătase... 

Suntem doar abur risipit în univers
Şi-n clipa ce apune cu durere,
Frânturi de doruri cad pe-un ultim vers
Şi-n urma noastră plouă cu tăcere... 

Zburăm cu albe aripi înspre galaxii,
Printre metafore, condeiul geme,
Din pagini de nemuritoare poezii,
Ne naştem înc-o dată peste vreme... 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s