Ploua mărunt şi se făcuse seară... Un tren se contura în depărtare, Te urmăream pe-un trist peron de gară, Să-mi faci un semn 'nainte de plecare. Şi ca o umbră-n clipa-mi solitară, Tăcută, ai pierit încet în zare... Eu am rămas a nu ştiu câta oară, Cu ochii-nlăcrimați a-nsingurare, Cu gândul dus la cea dintâi privire, La zâmbetu-ți senin, plin de culoare... Cu glas şoptit ți-am spus la despărțire, C-o să te-aştept la capăt de cărare.
Violeta Andrei Stoicescu 