De-atâta primăvară

Au înflorit castanii la-nceput de mai 
Şi-s parcă mai frumoşi ca niciodată...
Aleile iubirii-mi par un colț de rai,
Când ramu-şi cerne floarea-nmiresmată.

Mă ninge iară cu petale de cais,
Cu flori desculțe, despletite-n soare,
Lalele, crini, bujori, narcise, ca-ntr-un vis,
Se prind în vals sub adieri uşoare.

Ca un ecou purtat în strune de viori,
Se-aude-un cântec de privighetoare
Ce mă colindă la fereastră de cu zori...
E vremea când salcâmii dau în floare.

În palma dimineții, tandru, s-a oprit
Să se adape-un fir de lăcrămioară
Şi simt în piept un dor de viață nesfârşit,
De-atâta cânt şi-atâta primăvară...

Mi-am adunat cândva din flori de liliac,
În suflet, un poem despre lumină...
Când primăverile se risipesc şi tac,
De alb şi violet mi-e viața plină.