Lumina se stinge-n buchete de jar, Sub falduri de-albastru ce-nvăluie zarea... Tresare din somn un timid felinar, Pe-un cântec de greieri ce cheamă-nserarea. Se-anină luceferi pe-un capăt de cer, Zefirul îmi mângâie tâmpla-ntr-o doară, Când luna pândeşte din tainic ungher, Ca negura nopții să nu mă mai doară. Şi umbra se-ntinde şi creşte uşor, Alunecă-n taină zenitul în mare... Simt frunzele-n suflet cum freamătă-a dor Şi inima-mi bate în piept a-nserare.
Violeta Andrei Stoicescu 