Poem în şoaptă

Coboară-nserarea şi-mi plouă de sus,
În picuri de-albastru, în stropi de apus.

M-atinge pe tâmplă o şoaptă de vânt,
Când umbre aleargă-ntre cer şi pământ.

Lumina se scurge-n buchete de jar,
Frânturi de-ntuneric, deasupra-mi răsar.

Se-anină luceferi pe-un capăt de cer
Şi Luna pândeşte din tainic ungher.

Iar clipele-aleargă se sting, rând pe rând,
E noapte afară, în suflet şi-n gând.