Coboară toamna-n frunza-nsingurată,
Să-mbrace în dantele arămii
Copacii, pe sub bolta-nlăcrimată,
Când ceața se desface-n falduri gri.
Se cern în suflet ploi, de la o vreme…
Şi-ascult cum norii plâng la nesfârşit
Lumina… risipită-n crizanteme,
Pierdută-n anotimpul amurgit.
Sub voal de umbre negre se ascunde,
În cântecul durerii fără glas,
Un gând hoinar, ce zboară spre niciunde,
Când stau cu zorii zilei la taifas…
Şi ştiu că viața asta, n-ar fi viață,
Iar anii-ar trece, poate, în zadar...
Mi-ar ninge viscolit, cu flori de gheață,
De n-ar fi toamnă azi... în calendar.
Violeta Andrei Stoicescu 