Dor

Mi-e gândul îmbrăcat de sărbătoare,
Deşi în piept îmi toarce-un dor flămând, 
De-acel tărâm ce n-am să-l uit nicicând,
Căci depărtarea, uneori, mai doare...

Mi-e dor s-aud cum cântă ciocârlia,
Cum freamătă zefiru-abia şoptit,
Sau cum suspină codrul desfrunzit,
Când plimbă pe alei melancolia...

Doineşte-n mine naiul şi vioara,
Colinde vechi mă poartă spre trecut,
Răsună dinspre ieri aşa durut,
Când se aşterne peste suflet, seara.

Mi-e dor de-albastrul florii de cicoare,
De lanul copt, de bobul auriu,
De câmpul îmbrăcat în verde viu,
Împodobit cu maci la cingătoare.

La margine de vis m-aşteaptă marea,
Cu valu-i spumegând mă cheamă iar
Şi parcă m-aş întoarce-acasă... dar...
Nu ştiu dacă-am să mai găsesc cărarea...