Şoapte de mătase

E trecut de miezul nopţii, orologiul a tăcut,
Vântul bate în fereastră şi se face nevăzut,
Coama cerului îmi scaldă clipa-n valuri de tăciune,
Pe când luna-şi risipeṣte tot argintul în genune.

Picuri mari de întuneric, pe obrazu-mi se preling,
Stele cu sclipiri domoale intră-n casă şi mă ning...
Şi-n albastra legănare se perindă somnoroase,
Despletind în călimara-mi, şoape fine, de mătase.

Un gigant talaz de umbre ca un zid de nepătruns,
Îmi coboară-n prag de suflet, întrebări ce n-au răspuns...
Dintr-o margine de zare doar luceferii veghează,
Să îmi fie somnul dulce, dar eu scriu... şi încă-s trează.