Pe străduța casei mele

Uite, iar se lasă seara
Pe străduța casei mele,
Pe când luna suie scara,
Printre străluciri de stele...

Şi-ntr-o dulce legănare,
Rândunele ostenite,
După-a zilei provocare,
Se întorc la cuib grăbite.

Umbre negre, alungite,
Desenează în tăcere,
Siluete zgribulite,
Ce se-aşază prin unghere.

La a vântului chemare,
Norii freamătă himeric
Şi răstoarnă pe cărare,
Valuri mari de întuneric.

Dar privind albastra noapte,
Simt că mă cuprinde teama,
Parc-aud în juru-mi şoapte,
Dacă îmi dau bine seama...

Adu, Doamne, dimineața
Pe străduța casei mele, 
Risipeşte grabnic ceața
Din clepsidra clipei grele!

Muguri albi, de reverie,
Să-mi coboare dinspre zare,
Peste-a nopții broderie,
Cu lumină şi culoare!