Un drum ce duce către seară

Port în valiză, permanent,
Un toc de scris, o călimară,
Frânturi de vis şi-un pergament
Cu amintiri ce mă-nfioară.

Cu fiecare pas făcut
Mă-ndrept spre cea din urmă vamă
Şi-n sufletu-mi, un strigăt mut,
Sub voalul vremii se destramă.

Din toamne, ierni şi primăveri,
Am adunat în vers tot dorul...
Nomade şoapte, dinspre ieri,
Îmi leagănă-n lumină zborul.

Şi-n bietu-mi piept, de lut plăpând,
Se-aude-un clopot în surdină,
Clepsidra vieții, rând pe rând,
Îşi cerne bobul, fără vină...

Îmi sprijin fruntea de-un amurg,
Să uit de clipa trecătoare...
Un dangăt, dinspre vechiul burg,
Răsună-ntruna, a chemare.

În goana timpului hain,
Un ultim tren opreşte-n gară
Şi-n fața mea se-aşterne lin,
Un drum ce duce către seară.