Am căutat să aflu o punte către cer, Ca pasărea ce-şi lasă, în urmă, colivia... S-ating nemărginirea, să zbor, să cânt, să sper, Să uit de tot ce-nseamnă al clipei efemer Şi să cuprind în suflet, întreagă, veşnicia. Vibra adânc în pieptu-mi, un dor nemângâiat, Topind pe rând în cale şi ziduri şi zăbrele... Şi m-am desprins ca frunza, în zboru-i legănat, Am prins un nor în palmă şi m-am tot înălțat, Iar umbrele muririi le-am pus sub lanțuri grele. Mi-e dor să sorb licoarea cu gust de infinit A boabelor de rouă ce curg ca o minune În palma dimineţii şi-n gându-mi nerostit, Să calc peste abisuri, să urc la nesfârşit, Să-mi fac din visuri scară la margini de genune. Mi-am măsurat toți paşii din timpul ce-a trecut, Pe culmi, prin văi de lacrimi, prin ape-nvolburate... Şi-aş vrea să uit de noapte, de tot ce a durut, Pe aripi de lumină, s-o iau de la-nceput, La vadul nemuririi, captivă-n libertate...
Violeta Andrei Stoicescu 