Captivă-n libertate

Am căutat să aflu o punte către cer,
Ca pasărea ce-şi lasă, în urmă, colivia...
S-ating nemărginirea, să zbor, să cânt, să sper,
Să uit de tot ce-nseamnă al clipei efemer
Şi să cuprind în suflet, întreagă, veşnicia.

Vibra adânc în pieptu-mi, un dor nemângâiat,
Topind pe rând în cale şi ziduri şi zăbrele...
Şi m-am desprins ca frunza, în zboru-i legănat,
Am prins un nor în palmă şi m-am tot înălțat,
Iar umbrele muririi le-am pus sub lanțuri grele.

Mi-e dor să sorb licoarea cu gust de infinit
A boabelor de rouă ce curg ca o minune
În palma dimineţii şi-n gându-mi nerostit,
Să calc peste abisuri, să urc la nesfârşit,
Să-mi fac din visuri scară la margini de genune.

Mi-am măsurat toți paşii din timpul ce-a trecut,
Pe culmi, prin văi de lacrimi, prin ape-nvolburate...
Şi-aş vrea să uit de noapte, de tot ce a durut,
Pe aripi de lumină, s-o iau de la-nceput,
La vadul nemuririi, captivă-n libertate...